Cum să ne examinăm pentru fete

Ce se întâmplă în cabinetul doctorului

Pentru fete: examenul ginecologic este necesar pentru controlul ovarelor şi uterului. Proba de frotiu (mostre de secreţii din vagin şi colul uterin) este necesară după primul contact sexual. Chiar şi într-o relaţie monogamă este necesar de făcut un consult ginecologic o dată pe an. Organele fe-minine se află înăuntrul abdomenului şi examinarea lor este ceva mai complicată. În primul rând, doctorul se va interesa de tabloul medical general. Va pune aceleaşi întrebări ca şi în cazul băieţilor.

Apoi medicul îţi va spune să te dezbraci şi să te întinzi pe spate pe masa de consultaţii. E posibil ca doctorul să folosească un instrument numit specul vaginal (poate fi din plastic de unică folosinţă sau din metal şi care este strerilizat după fiecare pacientă) cu ajutorul căruia se poate uita în interiorul vaginului (care ar trebui să fie roz, umed şi sănătos). Apoi medicul va lua un beţişor de plastic numit spatula vaginală şi va prelua secreţiile pentru examinarea microscopică la infecţii, după care medicul ar putea lua un alt beţişor numit ansă şi va răzui câteva celule de pe cervix. Aceste celule se pun pe o lamă de sticlă şi lama este trimisă la un laborator de citologie unde se va stabili dacă există celule canceroase sau precanceroase. Analiza se numeşte „frotiu Papanicolaou”, ea nu reprezintă un test pentru ITS.

Nu uita să spui doctorului dacă ai făcut sex digital, anal sau oral pentru a fi luate probe suplimen¬tare. După ce va scoate speculul, doctorul îşi va pune o mănuşă latex şi îţi va introduce 2 degete în vagin, în timp ce cu mâna cealaltă îţi va palpa abdomenul. Procedeul se numeşte „examinare bimanuală” – astfel se verifică dacă există anomalii ale uterului şi ovarelor. Aceste examene nu sunt dureroase, dar nici prea plăcute. Durează numai 1-2 minute, dar îţi pot salva viaţa. Este posibil să ţi se ceară şi probe de urină şi sânge.

La aceeaşi consultaţie doctorul ar trebui să verifice dacă nu a apărut vreun nodul la sân şi să-ţi explice cum să-ţi autoexaminezi sânii, ceea ce fetele şi femeile ar trebui să facă o dată pe lună. Nu-ţi fie jenă să pui multe întrebări, să ceri explicaţii. Ai dreptul să rogi doctorul ca o prietenă sau parte¬nerul tău să fie de faţă la consultaţie. Întreaga consultaţie nu-ţi va lua mai mult de 15-30 de minute, iar dacă ai mai multe întrebări, doctorul îţi va face o nouă programare.