Școala de Vară Youth Klinic Moldova pregătește o nouă generație de educatori de la egal la egal

Timp de citire: 6 minute

COMUNICAT DE PRESĂ

Chișinău, 28 iulie 2026 – Circa 160 de adolescenți și tineri, voluntari ai Rețelei Youth Klinic Moldova (YK), participă, împreună cu coordonatorii lor, în perioada 27–31 iulie, la cea de-a XI-a ediție a Școlii de Vară pentru voluntari și coordonatori de voluntari Youth Klinic Moldova, desfășurată la Holercani.

Participanții fac parte din rețeaua națională de voluntari Youth Klinic Moldova, dezvoltată în cadrul celor 40 de centre de sănătate prietenoase tinerilor din țară. Pe parcursul anului, aceștia sunt implicați în promovarea sănătății și în activități de informare și educație de la egal la egal pentru adolescenți și tineri, inclusiv în comunitățile de refugiați. Școala de Vară este una dintre principalele activități de formare a voluntarilor YK.

Programul din acest an este axat pe pregătirea voluntarilor pentru activități de informare și educație de la egal la egal (peer-to-peer), cu accent pe două domenii: prevenirea violenței bazate pe gen (VBG) și prevenirea infecției cu Virusul Papiloma Uman (HPV).

Timp de cinci zile, voluntarii își dezvoltă cunoștințele și abilitățile necesare pentru a deveni educatori de la egal la egal, însușind atât informații bazate pe dovezi, cât și metode interactive pentru a le transmite semenilor lor.

Școala de Vară pentru voluntari și coordonatori de voluntari Youth Klinic Moldova, ediția a XI-a, este organizată de UNICEF și A.O. „Sănătate pentru Tineri”, cu suportul financiar al Guvernului Germaniei, prin intermediul Băcii de Dezvoltare KfW, și cu susținerea Guvernului Marii Britanii, în cadrul Programului Național privind Sănătatea și Drepturile Sexuale și Reproductive 2023–2027. Evenimentul are loc sub egida Ministerului Sănătății.

Galina LEȘCO, președintă executivă a A.O. „Sănătate pentru Tineri”: Rețeaua Youth Klinic Moldova are o comunitate mare de voluntari – adolescenți și tineri care aleg să se implice în promovarea sănătății semenilor lor. Rolul nostru este să îi pregătim și să le oferim instrumente de lucru, astfel încât informația pe care o duc mai departe să fie corectă, iar activitățile lor să răspundă problemelor reale cu care se confruntă adolescenții și tinerii. Școala de Vară este și locul în care această rețea se întâlnește, învață împreună și își pregătește activitățile pentru perioada următoare”.

Voluntarii YK se implică în prevenirea violenței

O componentă distinctă a Școlii de Vară din acest an este dedicată prevenirii violenței bazate pe gen. În cadrul atelierelor „Trăiesc în siguranță, pot preveni violența în bază de gen”, voluntarii YK vor parcurge și aplica planuri de activități pe care ulterior le vor putea replica în lucrul cu semenii lor.

Astfel, voluntarii YK se vor implica în Campania națională „Puterea Exemplului”, care urmărește schimbarea normelor sociale și a comportamentelor ce contribuie la perpetuarea violenței. Lansată la 2 aprilie 2026 pentru perioada 2026–2030, campania se desfășoară sub egida Guvernului Republicii Moldova, este inițiată și coordonată de Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV), în colaborare cu ONU Moldova și cu susținerea financiară a Guvernului Marii Britanii.

În cadrul Școlii de Vară, voluntarii vor participa la un flashmob dedicat mesajelor Campaniei și la o întâlnire cu Satoshi, co-autor, împreună cu Dara, a piesei campaniei „Pentru cei care vin”. Mesajul inițiativei – violența nu trebuie acceptată sau transmisă mai departe, iar schimbarea poate începe prin propriul exemplu – ajunge astfel direct la tinerii care îl pot duce mai departe în grupurile lor.

Prevenirea HPV: informație corectă și combaterea miturilor

Cea de-a doua componentă majoră a instruirii în cadrul Școlii de vară YK este dedicată prevenirii infecției cu HPV. Voluntarii vor învăța despre virus și modalitățile de transmitere, afecțiunile asociate HPV, vaccinare și screening, precum și despre miturile și informațiile false privind vaccinarea anti-HPV care circulă inclusiv în mediul online.

Instruirea este construită în jurul unor metode pe care voluntarii le vor putea utiliza ulterior: brainstorming, jocuri de simulare, exerciții pentru identificarea miturilor și discuții ghidate. Obiectivul este ca, după instruire, aceștia să poată comunica informații corecte despre prevenirea HPV și să îi îndrume pe tineri către surse sigure de informare și servicii de sănătate.

„Când pregătim un voluntar Youth Klinic Moldova, informația nu rămâne la un singur tânăr: ea ajunge mai departe, la colegii și semenii lui, în școli și comunități. Acesta este unul dintre motivele pentru care UNICEF susține Școala de vară YK: voluntarii învață cum să vorbească responsabil despre subiecte importante, precum violența bazată pe gen sau prevenirea HPV, și cum să îi conecteze pe alți tineri cu informații și servicii de încredere”, a menționat Cristina STRATULAT, Ofițeră Programe de schimbări sociale și comportamentale, UNICEF.

O Școală de Vară cu efect de multiplicare

Miza celor cinci zile de instruire depășește Școala de vară: voluntarii YK vor reveni în centrele și comunitățile lor cu instrumente concrete pentru activități de la egal la egal, astfel încât informația despre sănătate, prevenirea violenței și serviciile disponibile în centrele de sănătate prietenoase tinerilor să ajungă mai aproape de adolescenți și tineri.

Metodele și materialele exersate la Holercani vor putea fi utilizate ulterior în activitățile cu semenii lor. Astfel, Școala de Vară devine punctul de pornire pentru activități de prevenire și informare în comunități, atât în domeniul violenței bazate pe gen, cât și al prevenirii HPV.

Pe lângă aceste două componente, programul include schimb de experiență între echipele de voluntari, activități de peer-support, comunicare și networking, precum și activități practice de prim ajutor și pregătire pentru situații de risc.

VOCILE VOLUNTARILOR YK DE LA ȘCOALA DE VARĂ

Ce am învățat aici am dus mai departe în școala mea

ANA MARIA, voluntară a Centrului YK „Salve”, Edineț: 

„Am mai participat la Școala de Vară YK acum doi ani, iar informațiile pe care le-am aflat atunci le-am putut duce mai departe în centrul meu și în școală, prin activități cu alți tineri. Îmi place să ajut oamenii și să mă implic în comunitate, de aceea am ales să particip din nou. Anul acesta mă interesează în mod special prevenirea HPV și vreau să aflu mai multe, ca să pot transmite aceste informații și altor tineri”.

Ceea ce aflu aici pot împărtăși în școala și comunitatea mea

VLAD, voluntar al Centrului YK „Tineri pentru Tineri”, Florești:

„Sunt voluntar Youth Klinic Moldova de doi ani și jumătate și îmi place să fac lucruri care îi ajută pe oameni. Promovez un mod sănătos de viață în școala și localitatea mea ori de câte ori am ocazia. Este prima dată când particip la Școala de Vară și mi-am dorit să vin. Deja din prima zi îmi place foarte mult: este o experiență nouă și am ocazia să cunosc alți voluntari cu care să fac schimb de idei și experiență.

La centrul nostru am discutat deja despre HPV și despre prevenirea violenței, iar aici vreau să aprofundez aceste teme și să aflu lucruri noi. Pentru mine este important ca informațiile pe care le voi afla la Școala de Vară să le pot împărtăși apoi cu tinerii din școala, orașul și comunitatea mea”.

Chiar din prima zi am descoperit perspective la care nu mă gândisem

IOANA, voluntară a Centrului YK „Ana”, Drochia:

„Este prima dată când particip la Școala de Vară și chiar prima activitate, cu coordonatoarea Școlii, dna Galina Leșco, mi-a trezit emoții pozitive și dorința de a fi și eu un exemplu și un sprijin pentru colegii mei. Am venit aici pentru că vreau să plec cu lucruri pe care să le pot folosi mai departe în comunitatea mea.

Sunt implicată în mai multe organizații și încerc să inițiez proiecte și activități care să aducă o schimbare și să îi motiveze și pe alți tineri să fie activi. Recent, la Centrul YK, am organizat o tabără pentru tineri în care am inclus teme precum HPV, relațiile toxice (violență emoțională) și manipularea. La Școala de Vară mă interesează în special exercițiile și metodele practice pe care să le pot folosi ulterior în activitățile mele.

Îmi place și faptul că aici sunt tineri de vârste diferite. Aceleași probleme pot fi privite diferit în funcție de vârstă și experiență. Chiar de la primele activități am auzit perspective la care nu mă gândisem, iar pentru mine acest schimb de opinii este, la rândul lui, o formă de învățare”.

Sănătatea trebuie să fie pe primul loc

VLAD, voluntar al Centrului YK „Orhideea”, Ialoveni:

„Este al doilea an când particip la Școala de Vară și mi-am dorit să revin pentru că aflu lucruri interesante și cunosc oameni noi. Prevenirea HPV și a violenței bazate pe gen sunt teme noi pentru mine și vreau să aflu mai multe despre ele. Până acum am participat mai mult ca beneficiar la activități, dar aș fi pregătit să merg și eu în școli sau în grupuri de tineri și să transmit informația mai departe. Cred că sănătatea trebuie să fie pe primul loc și îmi place că fac parte dintr-un grup de voluntari care promovează acest lucru”.