Întâlnire între părinți și specialiști YK Neovita la Liceul „Al. I. Cuza” din Chișinău

Youth Klinic Neovita este primul centru de servicii de sănătate prietenoase tinerilor din actuala rețea de 41 de astfel de centre existente pe teritoriul republicii, reunite sub umbrela Youth Klinic Moldova.
Youth Klinic Neovita este primul centru de servicii de sănătate prietenoase tinerilor din actuala rețea de 41 de astfel de centre existente pe teritoriul republicii, reunite sub umbrela Youth Klinic Moldova.
Timp de citire: 2 minute
      Lumea în care adolescenții trăiesc azi este una hiper-sexualizată, mai ales în mediul online. „Cel mai bine este să discutăm cu tinerii despre sexualitate și sex, nu doar să interzicem fără a da explicaţii”, consideră Nadejda Bordian, medic ginecolog la YK Neovita.
 
     Tentațiile adolescenței: De ce este important ca părinții să-și sprijine copilul în perioada schimbărilor?
 

      Învitată la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Chișinău pentru o discuție cu părinți, specialista YK Neovita a menționat: Problema nu este neapărat la ce vârstă adolescenții își încep viața sexuală, ci, mai degrabă, dacă sunt pregătiți pentru a face acest pas și dacă știu care sunt consecințele sexului, precum o sarcină nedorită sau infecțiile cu transmitere sexuală.

     YK Support Line – 0 800 800 22 – telefonul de încredere al adolescenților și tinerilor.
 
     Adolescenții și părinții lor evită, de regulă, să discute despre sex și sexualitate. Adulții cred că asta îi poate face pe copii să treacă mai repede la fapte, în timp ce adolescenții/tinerii se tem că nu vor fi înțeleși. „Numeroase studii arată că adolescenții care au discutat cu parinții despre sexualitate și sex au șanse mai mari să amâne momentul în care încep să facă sex și au șanse mai mari să se protejeze când fac sex”, menționează Nadejda Bordian, medic ginecolog la YK Neovita.
 
     Youth Klinic Neovita este primul centru de servicii de sănătate prietenoase tinerilor din actuala rețea de 41 de astfel de centre existente pe teritoriul republicii, reunite sub umbrela Youth Klinic Moldova. De 20 de ani, YK Neovita prestează servicii gratuite și confidențiale de sănătate adaptate nevoilor adolescenților și tinerilor (10-24 de ani), precum: consiliere psiho-emoțională, ajutor medical (probleme legate de sarcină, contracepție, infecții cu transmitere sexuală, profilaxie HIV, inclusiv metodele noi PrEP și PEP) și consiliere în domeniul planificării familiei.