
Încă 37 de gimnazii și licee din Republica Moldova au fost selectate pentru a deveni „Școli care promovează sănătatea”. La cel de-al treilea apel de extindere a conceptului european elaborat după modele ale rețelei Schools for Helth in Europe (SHE) au depus dosarele pentru aderare un număr total de 68 de instituții de învățământ general din 23 raioane și din municipiile Chișinău și Bălți.
Noile 37 de gimnazii și licee selectate se alătură, astfel, altor 42 de „Școli care promovează sănătatea” începând cu 2019 și, respectiv, 2021, în cadrul inițiativei care are la bază modele elaborate de rețeaua Schools for Health in Europe (SHE).
Conceptul european pe care îl adoptă și implementează instituțiile de învățământ din Republica Moldova este monitorizat de A.O. „Sănătate pentru tineri” prin Centrul de Resurse la nivel național în servicii de sănătate prietenoase tinerilor „Neovita” și rețeaua de centre de sănătate prietenoase tinerilor Youth Klinic Moldova, cu sprijinul organizatoric al Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) din cadrul Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, cu implicarea Corpului Păcii – Peace Corps.
Extinderea din 2023 este realizată cu suportul financiar al Fundației ERIKS Development Partner, (Suedia).
Prima întâlnire a reprezentaților tuturor celor 79 de „Școli care promovează sănătatea” și a șefilor centrelor de sănătate prietenoase tinerilor din rețeaua Youth Klinic Moldova, prin intermediul cărora sunt recepționate dosarele de aderare, va avea loc la „Pensiunea din Holercani”, în zilele de 29-30 august 2023.
La eveniment vor fi prezenți și partenerii care susțin organizatoric inițiativa „Școli care promovează sănătatea”: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Sănătate Publică.