Sănătatea este esențială pentru fericirea și bunăstarea oamenilor. Sub sloganul „Planeta noastră – sănătatea noastră”, de Ziua Mondială a Sănătății suntem îndemnați, anul acesta, să contribuim la înlăturarea poluării aerului, apei și hranei pentru un viitor mai sănătos.
Iată ce poți face începând cu ziua de azi pentru sănătatea ta și a Planetei Pământ, iar specialiștii Youth Klinic Neovita sunt gata mereu să te audă, asculte și ajute:
- Trezește-te cu un zâmbet și începe fiecare zi cu micul dejun. Ca să ai energie pentru întreaga zi, respectă orele de masă și mănâncă zilnic trei mese principale și două gustari: prima până la prânz și a doua dupa-amiază.
- Inspiră-i și pe alții să facă același lucru împărtășind rețeta ta preferată echilibrată și bogată în nutrienți. Poți face chiar o fotografie a mesei pe care o iai cu un prieten sau cu familia și, apoi, să o distribui pe rețelele de socializare.
- Practică cu regularitate sportul pentru menținerea unei greutăți pentru o stare bună și ai grijă întotdeauna să ai o postură corectă cât stai în banca ori la birou sau în fața computerului și televizorului. Spune-le și colegilor/să facă același lucru.
- Înlocuiește punga obișnuită de chipsuri cu gustări sănătoase, cum ar fi căpșuni sau chipsuri de fructe deshidratate. Împarte și cu prietenii/colegii câteva fructe proaspete sau gustări din fructe naturale.
- În locul băuturilor carbogazoase îndulcite optează pentru apă – un lichid vital pentru organism.
- Încearcă meditațiile pentru a ține sub control nivelul de stres sau antrenează-te împreună cu prietenii și/sau familia. Fă drumeții sau mergi cu bicileta/trotineta. De asemenea, încearcă să respecți pur și simplu un program strict de somn.
- Contribuie la un mediu mai curat prin sortarea corectă a deșeurilor și utilizarea a cât mai puțin plastic.
- Fă-ți o obișnuință din a merge cu regularitate la medic. Nu-ți fie frică! Un medic îți poate deveni prieten.
- Apelează cu încredere la un specialist Youth Klinic – o rețea de 41 de centre de sănătate prietenoase tinerilor. Youth Klinic Neovita este parte a acestei rețele naționale, iar aici găsești cel mai apropiat centru de sănătate prietenos tinerilor Youth Klinic Moldova.