Youth Klinic promovează comportamentul alimentar sănătos

Accesează site-ul manancasanatos.yk.md
Accesează site-ul manancasanatos.yk.md
Timp de citire: 3 minute
Campania „Mănâncă sănătos!” are menirea să promoveze comportamentul alimentar sănătos în rândul adolescenților, precum și al adulților. Sintagma campaniei reprezintă un îndemn de a mânca sănătos, fără excese și alimente care pot dăuna sănătății.
 
Necesitatea implementării acestei campanii a pornit de la faptul că actuala generație de adolescenți crește într-o perioadă de schimbări fără precedent ale mediului alimentar, în care problemele nutriționale legate de deficitul de micronutrienți și insecuritatea alimentară persistă, iar supraponderalitatea și obezitatea sunt în creștere.
 

Campania „Mănâncă sănătos” este parte a unui proiect UNICEF, implementată de A. O. „Sănătate pentru tineri” și Centrul de Resurse la nivel național în servicii de sănătate prietenoase tinerilor „Neovita”, în parteneriat cu Ministerul Sănătății din Republica Moldova și Primăria Municipiului Chișinău.

Supraponderalitatea – o problemă tot mai stringentă în rândul adolescenților

Tendința adolescenților este de a alege mâncarea comodă, accesibilă și aparent „gustoasă”, precum fast-food-ul, dulciurile, fursecurile și băuturile carbogazoase, acestea însă, în scurt timp, te fac să te epuizezi rapid, să-ți fie foame, să suporți indigestii, sete și să ai poftă doar de alimente foarte dulci, sărate sau condimentate. Pe termen lung, regimul alimentar nesănătos duce la apariția sau acutizarea acneei, apariția cariilor dentare, a kilogramelor în plus.

Nu în ultimul rând, un astfel de regim duce la apariția dificultăților de mișcare și o nemulțumire în creștere față de propriul corp. De asemenea, adolescenții se pot alege și cu glume proaste din partea colegilor pe seama faptului cum arată.

1 din 7 adolescenți este supraponderal și 1 din 5 – subponderal

Studiile pe care le facem arată că supraponderalitatea și obezitatea devin o problemă tot mai stringentă pentru sănătatea adolescenților din Republica Moldova. Obezitatea nu înseamnă doar masă corporală în surplus, ci și faptul că prezintă riscuri de probleme medicale, inclusiv are de suferit și procesul de dezvoltare pubertară și potențialul reproductiv al tinerei generațiiEste nevoie să creăm pentru adolescenți cât mai multe oportunități în comunități pentru ca aceștia să se alimenteze sănătos și să facă cât mai multă mișcare, fiindcă adolescența este momentul ideal pentru a dezvolta deprinderi sănătoase, pentru a pune bazele unui regim sănătos și echilibrat în mod conștient pentru întreaga viață”, menționează Galina Leșco, fondatoare Youth Klinic Moldova și medic ginecolog.

Potrivit studiului de evaluare a comportamentelor de sănătate ale copiilor de vârstă școlară (HBSC), în Republica Moldova, proporția adolescenților supraponderali sau obezi este în creștere – de la 13,2% în 2014 spre 17,2% în 2022. În general, circa o treime din adolescenți au indicele masă corporală anormal – 1 din 7 adolescenți este supraponderal și 1 din 5 – subponderal. Printre băieți mai frecvent se întâlnește supraponderalitatea și obezitatea, iar printre fete – subponderalitatea.

O alimentație bună și echilibrată alimentează creierul și corpul și îmbunătățește performanța școlară și capacitatea cognitivă

Adolescenții din Moldova, în special fetele, tind să servească dejunul tot mai rar. Mai puțin de jumătate (47%) dintre adolescenții de 11-17 ani iau dejunul în toată ziua de muncă și 7 din 10 îl servesc în ambele zile de weekend. Fiecare al 8-lea adolescent nu servește dejunul niciodată. Odată cu avansarea în vârstă, procentul adolescenților care servesc dejunul zilnic descrește esențial, în special în zilele de muncă. Doar 44,7% din fete iau dejunul în fiecare zi de muncă, comparativ cu 49,6% în cazul băieților.

După copilăria timpurie, adolescența reprezintă o a doua fereastră de oportunitate pentru o creștere, dezvoltare psihosocială și stabilire de obiceiuri alimentare pe tot parcursul vieții. O alimentație bună și echilibrată în această perioadă alimentează creierul și corpul în creștere și îmbunătățește performanța școlară și capacitatea cognitivă. Creșterea semnificativă a problemelor precum anemia, supraponderalitatea și obezitatea în rândul adolescenților plasează problemele nutriționale printre cele mai mari amenințări imediate la adresa sănătății acestora. Cu toate acestea, astăzi, mulți copii și adolescenți de vârstă școlară nu reușesc să consume produse care să le ofere o bază pentru o viață lungă, sănătoasă și productivă. Mulți dintre adolescenți scapă micul dejun, consumă prea puține fructe, legume, pește și produse lactate și consumă gustări bogate în zahăr, sare și grăsimi saturate”, a punctat Angela Capcelea, reprezentantă UNICEF Moldova.

Accesează site-ul manancasanatos.yk.md

La nivel mondial, potrivit Revistei Americane de Nutriție Clinică din 2019, 7 din 100 de tineri se confruntă cu anorexia, mâncatul compulsiv sau bulimia – care sunt considerate tulburări ale comportamentului alimentar.

Băieții, în mare parte sunt mai mulțumiți de faptul cum arată corpul său decât fetele, la fel își apreciază mai frecvent greutatea în corespundere cu datele obiective. Fetele, dimpotrivă, odată cu avansarea în vârstă, tot mai des nu sunt mulțumite de aspectul său, își consideră mai des corpul ca fiind puțin sau mult mai gras decât norma, chiar și atunci când datele obiective arată norma sau chiar sub normă.

Ca urmare, fiecare a 5-a fată de 17 ani practică în prezent o cură de slăbire, în proporție de 4 ori mai frecventă decât printre băieții de aceeași vârstă. Intenția, celor care la moment nu fac cure de slăbire, dar doresc în viitor să facă, crește odată cu creșterea vârstei în cazul fetelor şi se diminuează odată cu vârsta.

În cadrul campaniei „Mănâncă sănătos!” se vor elabora mai multe materiale informative, având scopul de a comunica tinerilor, privind importanța unui regim alimentar echilibrat, sfaturi pentru a nu consuma în exces, legătura dintre emoții și alimentație sau cum poți începe să mănânci sănătos. Toate materialele vor putea fi accesate pe pagina web.

Ai grijă de tine – mănâncă sănătos!