Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia demografică a tinerilor în anul 2013
Tinerii din Republica Moldova (15-29 ani) reprezintă 25 la sută din populaţia stabilă la 1 ianuarie 2014. Pe parcursul ultimilor ani generaţia tinerilor este în descreştere în mod constant, în mod special a categoriei de vîrstă 15-19 ani, ponderea căreia în numărul total al tinerilor s-a micşorat de la 31,8% la 01.01.2009, până la 26,0% la 1 ianuarie 2014. Numărul persoanelor în vîrstă de 20-24 ani deasemenea s-a redus cu 48,5 mii persoane sau cu 2,3 puncte procentuale. Doar în cazul tinerilor în vârstă de 25-29 ani se atestă o creştere cu 8,2 puncte procentuale.
În funcţie de medii de reşedinţă, structura populaţiei tinere pe grupe de vîrstă relevă o preponderenţă a tinerilor în vîrstă de 20-24 ani în mediul rural (36,7%), iar în urban a tinerilor din grupa de vîrstă 25-29 ani (47,7%). În ultmiii 5 ani remarcăm o mai mare concentrare a tinerilor în mediul urban, în special a celor în vîrstă de 25-29 ani.
Structura populaţiei pe grupe de vîrste este determinată de mai mulţi factori. Astfel, rata natalităţii rămîne a fi joasă, iar rata mortalităţii continuă să rămînă înaltă. Totuşi, în ultimii ani se denotă o uşoară creştere a numărului de naşteri, unul din factori fiind structura favorabilă a populaţiei pe vîrste, în mod special majorarea numărului de femei în vîrstă de 20-29 ani. În anul 2013 rata totală de fertilitate a constituit 124 copii la 100 de femei de vîrstă fertilă. Indicatorul sumar al natalităţii este totuşi cu 40% mai scăzut decît nivelul necesar pentru simpla completare numerică a generaţiei părinţilor, de generaţia copiilor săi.
Din total născuţi vii, circa 74 la sută sunt naşteri a mamelor în vîrstă de pînă la 30 ani. Vîrsta medie a mamei la prima naştere a fost de 23,9 ani, iar pentru mamele tinere (15-29 ani) aceasta a constituit 23,1 ani. Din punct de vedere al stării civile, în anul 2013 numărul copiilor născuţi de mamele tinere în afara căsătoriei a fost de 6312 sau 22,4% din numărul total al născuţilor-vii de mamele cu vîrsta de 15-29 ani.
În anul 2013 s-au încheiat 24,4 mii căsătorii, din care 68,7% de persoanele tinere cu vîrsta de 16-29 ani. Cei mai mulţi bărbaţi care s-au căsătorit în această perioadă, aparţin grupei de vîrstă 25-29 ani (38,6%), iar femeile din grupa de vîrstă 20-24 ani (43,5%). Vîrsta medie la prima căsătorie pentru bărbaţi este de 26 ani, iar pentru femei – 23 ani. Totodată, ponderea primelor căsătorii înregistrate la vîrsta de 16-29 ani în totalul căsătoriilor încheiate pentru prima dată este în descreştere, inclusiv tot mai puţin frecvente sunt cazurile de căsătorii timpurii (16-19 ani). În acelaşi timp, ponderea fetelor şi băieţilor care se căsătoresc la vîrstă de 25-29 ani a crescut cu 5,5 puncte procentuale.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărîrea judecătorească a fost în 2013 de 10,8 mii, din care 22,2% sunt iniţiate de bărbaţi cu vîrsta de 16-29 ani. În ultimii 5 ani intensitatea acestor procese de la an la an a fost în scădere. Drept urmare, numărul căsătoriilor înregistrate s-a micşorat cu 11,3% – pentru bărbaţi şi 10,0% – la femei, iar numărul divorţurilor – cu 22,3% în cazul bărbaţilor şi 17,9% în cazul femeilor.
